|
Apariţia Miliţiei Spirituale :
9 mai nu înseamnă doar Ziua Europei, ci şi naşterea unui grup civic în Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Totul a început în Piaţa Universităţii, în 9 mai 2002, la o manifestaţie prilejuită de Ziua Europei, la care au participat mai multe personalităţi politice. Patru studenţi în anul I la Facultatea de Istorie, aflaţi întâmplător în Piaţă, au declanşat un protest spontan la adresa politicienilor vizavi de confiscarea politicianistă a simbolului libertăţii cucerite în mod revoluţionar. Vociferările studenţilor Mihail Bumbeş, Dorinel Brotac, Mihai Burcea şi Bogdan Biszok n-au rămas fără urmări, mai mulţi jandarmi încercând să-i „invite” în dubele postate în Piaţă. Doar intervenţia mai multor cetăţeni a făcut ca aceştia să nu fie arestaţi.
În urma respectivului incident, cei patru au decis înfiinţarea unei mişcări care să lupte pentru renaşterea spiritului civic studenţesc. La scurt timp, mai mulţi colegi de an s-au alăturat grupului iar în toamna aceluiaşi an s-a decis ca organizaţia proaspăt înfiinţată să poarte numele de „Miliţia Spirituală”.
Toţi sprijinitorii acestui grup împărtăşesc următoarele valori:
- Democraţia;
- Promovarea spiritului civic activ;
- Europenismul;
- Conservarea identităţii naţionale, care trebuie să fie rezultatul atât al valorilor naţionale cât şi al celor europene.
Membrii Miliţiei Spirituale pornesc în acţiunea lor de la următoarele principii:
1. Respectarea în totalitate a mecanismelor şi instituţiilor democratice în conformitate cu Constituţia României şi cu Tratatele Internaţionale la care România este parte;
2. Respectarea drepturilor şi libertăţilor individuale;
3. Respectarea legalităţii şi moralităţii la nivelul întregii societăţi, inclusiv la nivelul organizaţiilor studenţeşti;
4. Promovarea valorilor europene şi a celor naţionale şi condamnarea spiritului demagogic şi patriotard;
5. Respectarea deplină a autonomiei mediului universitar şi a organizaţiilor studenţeşti;
6. Condamnarea tuturor formelor de extremism;
7. Promovarea spiritului de toleranţă;
8. Restabilirea unei ierarhii reale de valori în societatea românească;
9. Transparenţa deplină în luarea deciziilor la nivelul instituţiilor publice.
Miliţia Spirituală urmăreşte câteva scopuri clare:
- Renaşterea spiritului civic activ la nivel studenţesc şi reconstrucţia societăţii civile;
- Condamnarea celor care se fac vinovaţi de acţiuni de corupţie, indiferent de apartenenţa lor politică;
- Salvarea patrimoniului naţional;
- Lupta împotriva poluării şi a stricăciunilor produse prin abuzuri de orice fel ce pot duce la degradarea ecosistemului şi distrugerea biodiversităţii.
- Deschiderea Arhivelor fostelor instituţii ale regimului comunist din România (PCR, Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei etc.), în conformitate cu dreptul poporului român la memorie;
- Demascarea şi dezavuarea în spaţiul public a celor care au colaborat cu organele represive ale statului comunist şi care deţin astăzi funcţii publice.
Miliţia Spirituală îşi propune următoarele căi de acţiune:
- Crearea unui cadru propice dezbaterilor libere şi deschise privind probemele fundamentale cu care se confruntă societatea românească;
- Atragerea sprijinului mass-media pentru popularizarea valorilor, principiilor şi acţiunilor organizaţiei;
- Susţinerea acţiunilor organizaţiilor civice care vin în întâmpinarea principiilor şi valorilor pe care Miliţia Spirituală le recunoaşte.
În ceea ce priveşte denumirea grupării noastre, ea are următoarea semnificaţie: „miliţia” este un cuvânt provenind din limba latină şi care desemna un „grup de cetăţeni care apăra patria în condiţii de pericol” (acest înţeles al termenului este însă absent din dicţionarul actual, unde se redă numai sensul de organizaţie paramilitară şi de fost organ represiv al regimului comunist), iar „spirituală”, deşi din altă zonă semantică, vine să întărească profilul non-violent al organizaţiei. De fapt „armele noastre sunt ideile”, o deviză extrem de importantă a Miliţiei şi o profesiune de credinţă.
.
|